Ce mulţi sunt cei cu cine poţi petrece!♥ ( sau perspectiva unui eu liric orb) E.A.

Ce mulţi sunt cei cu cine poţi petrece
O noapte ori o mie, ele tot vor trece
Şi ce puţini-n lume sunt gata să vă împartă
O dimineaţa caldă, un zâmbet şi o soartă 

Uneori mă întreb, ce sens mai are astăzi viaţa
Când te trezeşti tu singur, tu şi dimineaţa
Şi nu e nimeni lângă, să cuprinzi, să te sărute
Trăieşti ascet misterul iluziilor în vag pierdute.

Ce mulţi sunt cei ce patul o seară ţi-l împart
Ţie viaţa pentru o clipa un ac şi un brocart
Dar mai târziu ea totuşi iute se destramă
Ajungi străin anulat de propria ta dramă.

Ce mulţi sunt cei, cu care simplu, doar trăieşti
Fără să ştii prea sigur o urăşti sau o iubeşti
Trăiţi pe interese crude, mai mult vă certaţi
Vă despărţiţi urând ce a fost după ce vă înselaţi.

Şi cât de puţini sunt gata să iubească, să vă împartă
Totul. Să fie mai mult decât un soţ sau o consoartă
Şi atunci când cerul sau divinul totuşi vă desparte
Voi încă vă iubiţi şi aici şi acolo după moarte...

Cât de puţini sunt totuşi gata să ne asculte
Tot ce dorim, visăm, sunt oameni cu virtute
În stare să ne înţeleagă numai din priviri
Când iubeşti nu ai nevoie de false lămuriri 

Să ne întrebăm acum, cui dăm a noastră viaţă
Şi dacă o oferim, ce dânsa totuşi ne învaţă?
Căci foarte mulţi sunt gata noaptea să petreacă
Şi doar puţini ar vrea cu adevărat să te înţeleagă...