Poveste cu sfârșit continuu

Ne-am despărțit dușmani și acum mi se pare că orice poveste va avea același sfârșit.

Mă pregătesc pentru un viitor (POSIBIL) război. Adică nu unul posibil, ci la sigur un război. Unde la polii opuși vom fi noi, atacanții. Iar între noi, în calitate de arme: tot materialul compromițător adunat între timp și toate nemulțumirile adunate printre nervii răzbunători. Fiecare zi, încă o șansă pentru a ascuți securea războiului. Trăim cu gândul că ne vom despărți, și până în momentul erupției adunăm tot ce nu ne place ca să atacăm cât mai dureros.

Se întreabă: oare în ecuația asta a existat iubire?
De ce nu se poate de trăit doar cu prezentul, fără să ne gândim la durerile care inevitabil vor apărea pe parcurs? Trăim pe balustrada unor compromise. O balustradă ruginită de așteptări.
De ce totul e atât de fals, suntem alături doar ca să desenăm conturul unei noi iluzii. Un războinic are senzația că orice conflict e punctul de plecare a unui nou război. Un războinic trăiește cu frica de război, dar nu observă cum frica ajunge-dorință. Un îndrăgostit nu se gândește la nimic- el face dragoste, el trăiește ÎN DRAGOSTe-InfiniT.