Supereroul Radu


Totul a început când o cisternă cu palincă de comerţ s-a răsturnat şi s-a vărsat în canalul dintr-o intersecţie din Bucureşti. În acelaşi timp, în canalul căruia i se furase capacul spre a fi dat la fier vechi, căzuse un copil pe nume Radu Gheorghe Vasile, care a fost luat şi dus de valul de palincă vărsată în canalizare. Dar din cauza amestecului palincii cu deşeurile toxice, în loc să intre în comă alcoolică, Radu a căpătat toate superputerile pe care un om le capătă la beţie: superforţa, indestructibilitate, superviteză, agilitate, superinteligenţă şi superputerea de a şti să danseze. Aşa a devenit eroul poveştii noastre un supererou. Mai exact, primul supererou român. Şi a rămas incognito până într-o zi când, în mijlocul unui incendiu care se petrecea într-o clădire a cărei apartemente se încălzeau prin butelie din lipsa branşării la gaze şi apă caldă, Radu al nostru superauzi un strigăt disperat de copil.
– Câinele meu este încă înăuntru! Ajutoooooooooooooooooooor!
Copiii erau slăbiciunea lui Radu. Nu, nu din cauza la care vă gândiţi voi, bolnavi mintal ce sunteţi, că dacă era pe aşa, ar fi dat la Teologie şi s-ar fi făcut preot catolic, nu un masterand în macroeconomie şi licenţiat în jurnalism care este casier la un fast-food cu profit mediocru, ci pentru că îi plăceau oamenii în stadiul în care nu erau nişte fiinţe dezgustător de ipocrite cu aspiraţii minime care citeau tabloide şi se uitau la fotbal. Era suficient de naiv încât să creadă că oamenii puteau fi salvaţi cât încă erau copii.
Aşa că Radu îşi folosi superviteza şi invulnerabilitatea pentru a salva câinele copilului din flăcările mistuitoare ale imobilului etichetat cu bulină roşie, neracordat la apă şi căldură dar cu Wi-Fi. Din nefericire pentru supereroul nostru timid, televiziunile erau deja acolo înaintea pompierilor şi relatau de la faţa locului. Unii mai disperaţi de audienţă chiar din mijlocul imobilului care stătea să se prăbuşească peste ei! Radu al nostru n-a reuşit să scape nefilmat. S-a dus să-şi încheie tura la fast-food-ul cu care era plătit cu 4,5 lei pe oră, iar a doua zi Radu se trezi invitat la o conferinţă de presă deschisă, în faţa primăriei din Bucureşti, unde portarul instituţiei avea să-i acorde Cheia Oraşului Bucureşti şi să-l facă cetăţean de onoare.
Ok, ca o paranteză, probabil vă întrebaţi de ce tocmai portarul îi acorda supereroului nostru Cheia Oraşului Bucureşti pentru actul lui nemaipomenit şi nu primarul oraşului. Să vă explic: primarul a fost arestat pentru fapte de corupţie, trafic de influenţă, evaziune fiscală şi delapidare în peste 144 de dosare şi a fost arestat. Apoi a venit rândul viceprimarului, săltat de DNA pentru aceleaşi chestii în 90 de dosare. Au urmat consilierii locali, consilierii consilierilor, secretarii conslierilor consilierilor, secretarii şi secretarele lor, femeile de serviciu şi îngrijitorii şi tot aşa până când următorul în ierarhie şi singurul om cinstit din Primărie a fost portarul primăriei. Acum v-aţi lămurit? Mergem mai departe.
Deci, noul primar al Bucureştiului şi fost portar al primăriei din Bucureşti a ţinut un discurs în faţa presei şi a sutelor de oameni veniţi să asiste la eveniment:
-Dragi tovarăşi şi prieteni, îşi începu portarul discursul, el fiind susţinător al idelologiei comuniste, ca toţi săracii retardaţi şi nostalgici lipsiţi de educaţie, trecuţi de 40 de ani şi ajunşi paznici la o gheretă, am plăcerea să vă prezint astăzi un cetăţean deosebit, un om cu o inimă de Bitcoin, un român model, care a salvat inima unui copil de la a fi frântă în mod brutal, salvându-i mult-iubitul câine din ghearele flăcărilor şi ale morţii! Dragă tovărăşe Radu Gheorghe Vasile, de acum înainte îţi vei asuma răspunderea şi responsabilitatea ajutorării cetăţenilor bucureşteni la mare necaz şi mare nenorocire…
-Nu!
– …pentru că, aşa cum a spus un mare înţelept cândva…
– NU!
-…cu o mare putere vine şi o mare…stai, ce? Ce-ai zis?
– Am spus nu!
– Nu ce, tovara-şe? întrebă primarul silabisind ultimile două litere din cuvânt, el fiind şi un fan al culturii hip-hop.
– Nu am nicio responsabilitate faţă de cetăţenii bucureşteni sau cetăţenii români în general. Mi se rupe de ei.
– Dar ai superputeri şi e responsabilitatea ta e să ajuţi toţi cetăţenii în impas, să-i salvezi, să-i îndrumi, să-i vindeci şi…
– Ba pardon! N-am nici o obligaţie faţă de nimeni! Constituţia şi Drepturile Omului îmi garantează drepturi şi libertăţi cetăţeneşti la fel ca ale oricărui cetăţean obişnuit! Nu sunt obligat să fiu la cheremul nimănui, nu sunt obligat să fiu dădacă unor imbecili care votează jeguri precum foştii tăi superiori care nu fac nimic să recondiţioneze clădirile din Bucureşti care sunt adevărate capcane ale morţii, iar tu, ţărănoi cu 4 clase, nu mă poţi obliga să fac nimic, cu toate că ai ajuns din portar primar! Nu există lege care să oblige supereroii să fie sclavii idioţilor care vor o societate mai bună dar nu mişcă un deget în direcţia asta!
– Dar, dar, dar…ai salvat câinele şi…
– Da, dar spre deosebire de oameni, câinele ar fi făcut la fel pentru mine! N-am chef nici de publicitate, nici de faimă, nici de atenţie! Mi se rupe de tine şi de toţi cetăţenii tăi! Cât despre tine, multă baftă la dat tunuri şi la licitaţii trucate. Atunci când vei începe să înveţi să scrii! Mi se termină pauza de 5 minute la locul de muncă. Ciao! M-am distrat cu tine!
Şi aşa plecă supereroul nostru ca să-şi continue tura la fast-food până nu-l muştruluieşte şeful că a stat prea mult în pauza de ţigară.
Oare ce turnură va lua de acum înainte soarta eroului nostru? Va începe să se comporte ca un adevărat supererou? Va începe el să fie la cheremul tuturor plebeilor leneşi bătuţi în cap în timp ce e huiduit de ei şi de un jurnalist mustăcios frustrat? Toate acestea le veţi afla data viitoare.
 Autor: Răzvan Popa

Comentarii

Postări populare