Spuneţi-mi, aţi iubit vreodată?
Spuneţi-mi, aţi iubit vreodată? Tăcerea zorilor pierdută în iubire Iar, dânsa, cea mult aşteptată Nu mai revine, te lasă în neştire. Ca o petală crudă ce cade la podea Ţie inima- un trandafir umil şi ofilit Te întrebi: Oare o fi iubit şi ea, Sau doar chipul ei de raze dezgolit? Ea a căutat amarnic iubirea în neştire Şi n-a găsit decât ipocrite interese. De atunci nu mai poate crede ea-n iubire Nu-şi mai doreşte lacrimi, insuccese... Spuneţi-mi, aţi iubit vreodată, Zorii ce pluteau estetic în dormitor? Iar, raza soarelui trezit, catifelată Te atingea încet... seducător Şi, au doamne! Am fost atunci gelos Pe el, încât am tras grăbit jaluzelele Şi nu regret, ştiu sunt şi eu un ticălos Ce-ţi sărută fără să ştii pleoapele... Cât te-am iubit nu cunoşti nici tu, nici eu Căci te-am iubit total, fără să cântăresc Valori ce sufletul le va lua spre Elizeu. Aş vrea să fiu iarăşi muritor, să te păzesc Ţi-am spus că aş da orice, şi viaţa de mi-ai cere Şi sufletul- coroana vieţii, din viaţa de apoi