Indiferența e încă o boală mortală

Indiferența e încă o boală mortală
Credeam că o să te plictisești de mine, o să-ți pierzi interesul și iubirea ta va trece-n calendarul trecutului. Dar tu continuai să serbezi: o luna de la prima întâlnire, două luni de la primul sărut și timpul scotea noi fire pe barba mea amărâtă. Pentru mine timpul părea o capcană, pentru tine- prelungirea unei șanse. Aveai multă răbdare, ba chiar prea multă. Mă suportai mai mult din necesitatea de a avea pe cineva alături, chiar dacă nu garantam siguranța. Altă explicație nu aveam atunci.
Eram orb…
Peste șapte luni aveam să aflu: leucemie…
Acum totul se punea totul cap la cap: răbdarea ta, curajul de a suporta dureri crâncene și nu în ultimul rând- iubirea. Ai tăcut ca să te iubesc necunoscută sau că nu-ți doreai compasiune. Ci o iubire de rând cât un zbor de fluture. Să iubești din putere nu din slăbiciune, asta ți-ai propus.
Nu știam nimic despre tine, nu știam nimic despre boli și mai ales nu știam că:
Indiferența e încă o boală mortală…