A trăi după trădare e ca și cum ai locui într-o casă avariată.

A trăi după trădare e ca și cum ai locui într-o casă avariată. 
Ești conștient că totul se dărâmă, că nu aveți o temelie solidă, ușile sunt întredeschise, vrei să fugi, dar rămâi. Mai dai cu var, vopsea, mai astupi o rană, mai așterni niște tapete pe rănile vinete. Și știți ce e mai dureros? Te temi să primești vizite într-o casă avariată. Inima este mai ceva ca seismograful, de teamă că va fi un cutremur și totul se va distruge. Îți este frică să primești vizite, mai curând jenă, îți este frică să pleci de teamă că atunci când te vei întoarce nu vei mai găsi casa. Ești melc? Unde este partenerul că să susțină casă? Doar știți că iubirea este un foc, îl întreții doar tu, dar nu mereu te încălzește.
Până și munții cad. Ce nu poți deja să repari, trebuie să schimbi. O relație care nu se supune educației e o relație care nu te mai dorește. Ceva/ cineva pune capăt acestei “reparații” la nesfârșit. Aruncată în stradă, trezești instinctual felina din tine, mângâierile ajung gheare, iar ochii lucesc în întuneric. Gata să ataci, vorba cea: ce nu te omoară- te fortifică, sau mai curând ce nu te omoară, ar fi bine să se ferească pe viitor din calea ta din motive de siguranță, după ce te ridici, lumea este străină. Tu- matură, asta în caz că ai învățat lecția.

(gânduri mai vechi... e valabil și inversată)