Monorimatica dragostei

Dragostea este: ceva la fel de simplă ca o migdală,

La fel de complexă ca o jucăușă, mică portocală,

Ușoară și agilă ca o silfidă îmbrăcată-n piele goală,

Împodobită totuși ca și înfloritul copac de afară...

Ea recurge la amăgire și parcurge ca o boală

Înșirată-n lumea întreagă ca o undă muzicală.

Ascunsă-n gând și-n fantezie dragostea-i penală

Dacă doza-i exagerată poate deveni mortală...

Dacă doza e prea mică atunci ea e materială

S-o mărești nițel nu strică, dar nu uita că-i criminală,

Dacă-i faci tablou sinistru în variantă digitală

Riști s-o pierzi în astă lume să devină virtuală.

Poți s-o îmbraci în lenjerie, să o faci mai sexuală

Să o închizi în pușcărie veșnică și abisală.

Să observi cum se stinge-n crudă plictiseală.

Dând dovadă de o dulce cruzime anormală...

Ca apoi să vii sfios cu anafora-n catedrală

Să explici lui domnitor filosofie existențială

Să îți țipe înapoi că ai fost o limbută animală

Că ai săvârșit greșeală: imorală, ilegală, bestială,

Că nu ai șapte ani din leagăn până la școală

Și că viața ta e o continuă mahmureală.

La fel ca nechibzuita, stupida alonjă brutală

Aruncată energic și aiurea, greșeală vitală..